Sfintii 40 de mucenici din Sevastia

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Traditia celor 40 de mucenici

In fiecare an, zilele primavaratice destinate in exclusivitate reprezentantelor sexului frumos sunt urmate de cea a barbatilor. Pe data de 9 martie, romanii de pretutindeni sarbatoresc cei 40 de mucenici. Asa-zisa zi a barbatului este un bun prilej pentru curatenie, dar si un semn al venirii primaverii. Obiceiurile din ziua mucenicilor formeaza un ritual specific (prepararea anumitor alimente, protectia magica a casei, aflarea norocului), care se pastreaza si astazi in toate colturile tarii. Iata cateva dintre obiceiurile zilei.

 Povestea mucenicilor incepe in jurul anilor 300. Acesti 40 de mucenici erau soldati in armata unui imparat necredincios, pe nume Licinius, care a domnit intre anii 308-324. Soldatii au fost obligati sa se inchine idolilor, dar au refuzat. Drept pedeapsa au fost intemnitati si batuti timp de opt zile. Apoi au fost condamnati la moarte prin aruncarea in lacul inghetat al Sevastiei. Un singur soldat a cedat si a iesit din lac, dar a murit pe loc. In acea noapte s-au petrecut lucruri nemaivazute. Lacul s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi care straluceau au coborat din cer asupra soldatilor. Ca printr-o minune, dimineata au fost scosi din apa si inca mai traiau. La ordinul imparatului pagan, li s-au zdrobit picioarele si au fost lasati sa moara. Dupa trecerea lor in nefiinta, nu au fost inmormantati, ci arsi, iar cenusa le-a fost aruncata in lac. De atunci se obisnuieste ca in aceasta zi sa se mearga la biserica si apoi sa se dea de pomana mucenici pregatiti in diferite moduri. Ziua se sarbatoreste cu mancare buna, 40 de pahare de vin si curatenie in case. Avand in vedere povestea bravilor osteni, 9 martie este recunoscuta ca fiind ziua barbatilor.


Nu lucra si vei avea noroc la bani

Ca sa ai mai mult noroc la bani, in aceasta zi speciala nu trebuie sa muncesti. Daca esti lacom si muncesti ca sa te imbogatesti, vei pierde toata agoniseala. Exista chiar si o legenda care spune ca un locuitor dintr-un sat semana mazare in ziua de mucenici, iar Dumnezeu l-a iertat pentru acest pacat si i-a dublat recolta. In anul urmator insa, el nu a tinut cont de rasplata primita si a iesit din nou la camp pe 9 martie. Atunci Dumnezeu l-a pedepsit cu 40 de saptamani de boala.


Figurinele de mucenici iti aduc bunastare si noroc in dragoste

Pe 9 martie, de la nicio masa nu trebuie sa-ti lipseasca micile figurine specifice sarbatorii. Indiferent in ce zona a tarii te afli, este bine sa-ti prepari traditionalii mucenici. Acele 40 de opturi mici preparate din aluat iti vor aduce noroc in dragoste si bunastare in casa. Ele sunt un fel de garantie a multumirii sufletesti si a linistii in familie.


Petrece cu vin mult si vei fi in putere

De 9 martie aduna-ti familia si prietenii si petreceti impreuna cu mancare buna si vin din belsug. Traditia spune ca trebuie sa beti 40 de pahare de vin rosu ca sa fiti sanatosi, puternici si buni de munca tot anul. Se spune ca vinul reprezinta sangele varsat al mucenicilor si iti confera puterea cu care au luptat ei in noaptea osandei pentru dreapta lor credinta.


Tine focul aprins ca sa alungi raul din casa

De mucenici trebuie sa intinzi mese lungi si sa stai cu toti cei dragi sufletului tau in jurul lor, pana la apusul soarelui. De asemenea, ca sa alungi tot raul din casa trebuie sa aprinzi focul. Conform traditiei, iti poti proteja locuinta de spiritele rele dand un ocol al casei cu cenusa provenita de la focul de mucenici.

Rugaciunile te tin departe de farmece si de vraji

 Daca esti suparat ca iti merge rau in viata, ziua mucenicilor este una dintre cele mai bune pentru a dezlega farmacele de peste an. Asa ca dis-de-dimineata este bine sa mergi la biserica sa faci rugaciuni impotriva farmacelor si duhurilor rele. Pentru ca vrajile, farmecele si blestemele pe care ti le-ar putea face cineva rau intentionat sa nu-ti tulbure linistea, trebuie sa-ti purifici casa si membrii familiei stropindu-i cu apa sfintita luata de la biserica. Tot acum este bine sa-ti pui o dorinta, pentru ca ea are toate sansele sa devina realitate.


Ritualul aducerii caldurii

Ultima zi a Babei Dochia, 9 martie, este ideala pentru observatii si previziuni astrologice. Se spune ca asa cum va fi in aceasta zi, tot asa va fi si de Sfintele Paste. Mai mult, daca vremea primavaratica se lasa asteptata, o poti aduce tu, printr-un ritual specific de aducere a caldurii. Tot ce trebuie sa faci este sa iesi afara si, lovind pamantul, sa spui: "Patruzeci de sfinti voinici/ Dati cu betele-n pamant/ Sa tune, sa intre frig, sa iasa caldura/ Sa se faca vreme buna."

Rugăciunea pentru alungarea farmecelor şi duhurilor rele 

Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi duhurile necurate nu-mi dau pace, Dar întru Tine îmi pun toată nădejdea şi pazei Tale mă încredinţez întreg, Că Tu cunoşti pricina răului care mă bântuie şi eşti dezlegarea tuturor legăturilor necurate. La Tine toţi perii capului meu sunt număraţi. De Tine toţi demonii ştiu şi se cutremură. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, Să îndepărtezi de la mine orice duh necurat şi orice rău pierzător de suflet, Scoţându-mă pe mine biruitor peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale Şi întru crucea Ta cea atotizbăvitoare. Că Tu eşti întărirea şi scăparea noastră în veci, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin

Iată care era numele celor 40 de martiri

Aghie, Aetie, Acachie, Aglaie, Alexandru, Atanasie, Chiril, Chirion, Candid, Claudie, Domnos, Dometian, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Flavie, Filoctimon, Gaie, Gorgonie, Hudion, Isihie, Ieraclie, Ioan, Ilian, Ilie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian, Sisinie, Smaragd, Teodul, Teofil, Valerie, Valent, Vivian si Xantie.

Mucenicii îţi spun cum vor fi zilele de vară şi de toamnă

Ziua de 9 martie constituie un bun prilej pentru a afla cum va fi vremea la vară şi în zilele de toamnă. Astfel, dacă tună în această zi, vara va fi o vară bogată, prielnică tuturor culturilor iar dacă în noaptea dinaintea acestei zile va fi gheaţă, atunci toamna va fi lungă.

Remember - Mitropolitul Bartolomeu Anania

Mitropolitul Bartolomeu Anania 

18 Martie 1921- 31 Ianuarie 2011

 

 

Pe 31 ianuarie 2012 se împlineşte un an de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania. Un distins om de cultură, apărător al tradiţiei ortodoxe româneşti şi un mare patriot care şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi slujirii culturii româneşti. Deşi glasul omenesc s-a stins, vocea sa rămâne vie prin cuvintele de învăţătură ale mitropolitului şi prin opera literară pe care cărturarul Valeriu Anania ne-a dăruit-o.

A fost unul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române arhicunoscut atât în mediile bisericeşti, cât şi în cele culturale, misiunea sa întinzându-se în sfera duhovnicească, administrativ-bisericească, dar şi în cea culturală. Şi-a păstorit cu responsabilitate credincioşii care i-au fost încredinţaţi, a contribuit la îmbogăţirea tezaurului documentar necesar pentru pastoraţia preoţilor şi pentru formarea teologilor şi a scris cu o deosebită dragoste memorialistică dramaturgie, poezie, proză şi eseuri.

O viaţă fără compromisuri
Bartolomeu Anania, pe numele de botez Valeriu Anania, s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea, într-o familie de negustori ardeleni. Dragostea faţă de Dumnezeu a dobândit-o din familie, dovadă fiind înscrierea sa de tânăr la Seminarul Teologic Central din Bucureşti. Aici i se deschid orizonturile spre cultură şi apetitul pentru scris şi citit, când debutează cu lucrări literare în domeniul poeziei, publicisticii şi dramaturgiei, care s-au bucurat de o receptare deosebită. În 1942 intră în cinul monahal la Mănăstirea Antim din Bucureşti, primind numele Bartolomeu, fiind apoi hirotonit ierodiacon. Între 1941 şi 1948 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Cluj şi Sibiu.
Este nevoit însă, din cauza tulburărilor politice, să-şi încheie studiile de medicină şi muzică instrumentală începute la Cluj. În iunie 1946 conduce greva studenţească anticomunistă din Cluj, motiv pentru care va fi urmărit şi persecutat de organele represive comuniste. Însă acum cunoaşte şi numeroase personalităţi culturale care vor contribui simţitor la "naşterea" scriitorului Valeriu Anania.
În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru "uneltire contra ordinei sociale", şi închis la Jilava, Piteşti şi Aiud. A fost eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere. În ciuda a tot şi a toate, nu şi-a părăsit niciodată calea, găsind întotdeauna liniştea să-şi ducă opera mai departe, fie că a fost vorba de cea duhovnicească sau de cea cărturărească.
Paşii săi au fost călăuziţi apoi peste oceane, slujind Biserica Ortodoxă Română în mai multe oraşe ale lumii.
Reîntors în ţară, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-1982). În anul 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratic unde se dedică şi mai mult scrisului. Tot aici, în apropierea Crăciunului din 1990 începe munca "de ocnaş", după cum el însuşi mărturiseşte, la cea mai importantă lucrare a sa, diortosirea Bibliei, pe care o termină după 11 ani. În ziua de 21 ianuarie 1993 a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar pe 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, este întronizat ca primul mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Scriitorul Valeriu Anania
Mitropolitul Bartolomeu a avut şi o bogată activitate literară. Ca scriitor, a publicat dramele "Mioriţa" (1966), "Meşterul Manole" (1968), "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969), "Păhărelul cu nectar", "Steaua Zimbrului" (1971) şi "Poeme cu măşti" (1972). În anul 1982 i-a fost decernat Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. Alte opere scrise de înaltul ierarh sunt volumele "Geneze" (1971), "Istorii agrippine" (1976), "File de acatist" (1981), "Anamneze" (1984), "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992), "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri "Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Străinii din Kipukua" (1979) şi multe altele.
De asemenea, a publicat numeroase lucrări teologice, însă opera de căpătâi este Sfânta Scriptură, pe care a diortosit-o, devenind ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În seara zilei de 31 ianuarie 2011, mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îşi încheie misiunea pe pământ şi păşeşte spre Împărăţia cerurilor la vârsta de aproape 90 de ani. Trupul său a fost depus în aşteptarea Învierii în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei din Cluj.

Despre sensul vieţii
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost şi un extraordinar predicator, cuvintele sale de învăţătură fiind ascultate mereu cu mare drag şi luare aminte. Redăm în cele ce urmează una dintre omiliile sale despre sensul vieţii:
"Viaţa ţine de biologic, adică de ceea ce este efemer, trecător, iar sufletul ţine de eternitate. Viaţa este un act biologic. Respir, şi aceasta este o dovadă că am în mine viaţă. Nu acelaşi lucru este cu sufletul. Viaţa este biologică şi trecătoare, sufletul, însă, este metafizic şi nemuritor. Noi ţinem la viaţa noastră din instinct. Important este să ţinem mai mult la suflet. De aceea, când ne rugăm pentru morţi, noi nu ne rugăm pentru viaţă, pentru că mortul s-a dus. Viaţa nu mai este în el. Ci ne rugăm pentru sufletul lui: "cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit", adică viaţa sufletului.
Ele nu pot fi confundate şi nici nu trebuie să le confundăm. Partea biologică cu ceea ce este etern în om. Ţinem la eternitatea sufletului nostru şi de aceea îl cultivăm. Dacă ar fi numai această viaţă nu am mai veni la biserică, nu am asista la Sfânta Liturghie, nu am mai sta în picioare atâta vreme. Viaţa se trăieşte şi la şosea, însă omul care îşi trăieşte viaţa aşa este omul care şi-o petrece petrecând. Acesta nu are nici un fel de grijă pentru ceea ce se întâmplă după moartea lui. Or, important este ca să fim conştienţi întotdeauna de ceea ce se întâmplă după ce se termină viaţa fizică. Sufletul are o altă respiraţie care nu mai ţine de biologic. Este respiraţia pe care i-o dă Duhul Sfânt. De aceea, dacă viaţa ţine de incidenţa biologicului, sufletul ţine de ceea ce în om este veşnic şi pe care el nu poate coordona în afara lui Dumnezeu. Noi de acest suflet trebuie să avem grijă. Viaţa vine şi se duce.
Important este ce facem cu puţina viaţă pe care o avem, pentru că în comparaţie cu eternitatea, viaţa noastră este scurtă. Este bine să reţinem că bunul nostru cel mai de preţ este sufletul nostru nemuritor. Pentru el trăim, pentru că altfel, dacă am trăi doar pentru viaţă, am duce-o tot într-o petrecere prin cârciumi şi prin restaurante. Dar dacă justificăm viaţa prin existenţa sufletului, atunci trebuie să avem grijă de el şi să îl cultivăm. Şi îl cultivăm prin virtuţile pe care le recomandă Evanghelia: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". În aceasta constă toată legea şi toţi proorocii. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Aceasta înseamnă ieşirea omului din biologic şi învecinarea lui cu eternitatea.
Este marele câştig pe care ni-l dă credinţa, pe care ni-l dă Biserica pe care ni-l dau slujbele religioase şi pe care ni-l dau Tainele Bisericii, începând cu Taina Spovedaniei. Spovedania este primenirea sufletului. Păcatele le faci pentru că eşti om. Important este să nu te laşi rob păcatului la infinit. De ce primăvara se regenerează natura? Pentru că altfel ar fi o toamnă eternă. Aşa este şi viaţa creştinului.
Sursa: Silviu Dascalu

Manastirea "Nasterea Maicii Domnului" de la Chiuzbaia - Maramures

Manastirea Chiuzbaia se afla la 7 km nord-vest de Baia Mare, judetul Maramures, pe DN18 spre est - 6 km, ramificatie la stanga, DL spre Chiuzbaia (7 km) . Asezamantul a fost construit intre anii 1995-1998. A fost construita si pictata biserica din zid; de lucrari s-a ocupat preotul paroh Viorel Mada. Este ctitoria credinciosilor din Chiuzbaia.

 Schitul „Nasterea Maicii Domnului” din Chiuzbaia. Pentru unii, e un fel de Meteora de Maramures. Pentru altii, cel mai apropiat schit de „capitala judetului”. Pentru staretul schitului, Varlaam, e un loc binecuvantat si blestemat, in acelasi timp. Un schit al paradoxurilor, in care incercarile sunt la fel de puternice ca si semnele si minunile. Manastirea a avut un destin plin de paradoxuri. S-a nascut dintr-un vis al preotului din Chiuzbaia, in care i s-a poruncit sa ridice o manastire. Si s-a extins din daruirea staretului Varlaam, care a urmat intocmai semnele si indemnul „munceste si te roaga”. Tot in urma unui vis, s-a realizat pictura bisericii. Si pictorul, si mama sa au visat ca trebuie pictat interiorul bisericutei de pe Dealul Chizbaii. Dar, in timp ce se lucra la pictura, chilia a ars. Staretul povesteste ca nenorocirea a fost prevestita de un orb, cu trei zile inainte. De aici, au aparut diferite povesti legate de cauza incendiului. Iar unii l-au acuzat pe staret. Acesta spune insa ca focul a fost un semn pentru credinciosii care munceau duminica. Numai ca multi nu vor sa-l vada. De atunci, numai prin donatii si sponsorizari, chilia a fost refacuta, iar acum se afla in constructie o alta cladire. 

Pr. Protosinghel Varlaam Coroian

 
Numai ca staretul Varlaam e singurul suflet din manastire. Pe vremuri, aici erau 4-5 calugari. Dar toti vin, stau cateva saptamani si pleaca. Staretul spune ca e un loc plin de incercari si griji lumesti. Poate de aceea, anul trecut a parasit si el manastirea pentru vreo doua luni, timp in care lacasul de cult a ramas in grija unui satean. La intoarcere, staretul s-a trezit ca nu mai primeste nici bruma de bani de la Episcopie. Asa ca, acum, e singur in pustiu si fara niciu leu. S-a gandit si la varianta plecarii definitive, dar manastirea ar ramane complet abandonata: „Nu a mai venit nimeni. Am fost vreo cinci calugari, prin 2001-2003. Acum, facem chilii pentru patru calugari, dar nu vin. Schitul e la doar 15 km de Baia Mare si este o enigma ca nu e promovat. Daca ar exista un pic de interes... M-am ocupat de drum, am adus 200 de tone de piatra pe drum. Fac atelier de tamplarie, destul de mare, de 700 mp. Acum, facem altarul de vara. Si totul numai din sponsorizari, fara niciun ban de la stat. Eu am fost plecat vreo doua luni de zile si mi s-a taiat si salariul. Din iunie, nu mai am nici salariu. E o zona cu incercari, nu rezista oricine. Acum trei ierni, am ramas blocat aici 3 saptamani. Am plecat ca eram suparat, eram necajit. Sa stai de unul singur e foarte greu. Dar daca plec, ramane schitul abandonat”. 

Hram la Manastire

Pe o vreme racoroasa si ploioasa, sute de credinciosi din satul Chiuzbaia si localitatile apropiate au participat la hramul Manastirii “Nasterea Domnului”. Amplasata pe deal, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, acest sfant lacas de cult poate fi numit Athosul Maramuresului.

Aici, staretul Varlaam Coroian a facut adevarate minuni construind un complex monahal special care poate fi denumit o frumoasa si binecuvantata Gradina a Maicii Domnului. Toate lucrarile sfinte de la manastire au fost realizate in mare parte cu sprijinul credinciosilor din localitate, sub indrumarea preotului paroh de la biserica din sat, Viorel Mada, ctitorul manastirii, cu binecuvantarea ierarhilor Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului si purtarea de grija a Bunului Dumnezeu. Aici, precum un pusnic adevarat, staretul Varlaam se roaga pentru noi toti si pentru mantuirea noastra.

De aceasta data nu a facut-o singur. Staretul a fost sprijinit de un sobor de opt preoti, avandu-l in frunte pe protopopul Baii Mari, Fabian Coroian, raspunsurile liturghice fiind date de cantareti de la bisericile din Fauresti si de la biserica de lemn din Baia Sprie, in frunte cu parohul preot profesor universitar Adrian Gheorghe Paul.

1 vietuitor

Hram: Nasterea Maicii Domnului

Acces: DN18 Baia Mare-Baia Sprie, drum local spre nord, Chiuzbaia, 6 km;

Egumen: protos. Varlaam Coroian

Cazare: 10 locuri

Adresa: sat Chiuzbaia, 435101, jud. Maramures

Web: www.manastireachiuzbaia.go.ro

Pr. Galaction Zelig - Manastirea Lacul Frumos - Vladesti - Valcea

HRAMUL SFINTILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL

Situata la 11 km de municipiul Rm.Valcea, manastirea Lacul Frumos are o bisericuta noua, a carei constructie a inceput in anul1947-1948. Atunci se intentiona sa se ridice aici, in acest loc minunat, o biserica de mir. Regimul din acea vreme a hotarat insa ca materialele adunate pentru constructia bisericii sa fie destinate constructiei unei scoli, care astazi nu mai functioneaza.
Pentru cei care nu cunosc aceste locuri, trebuie sa spunem ca s-a demonstrat stiintific ca in zona Lacului Frumos exista puncte energetice asemenea celor de la Ocnele Mari - Ocnita, dar mult mai puternice, creatoare de energie pozitiva.

 De altfel, toata lumea cunoaste ca punctul maxim de vizibilitate al eclipsei din 1999. A fost in judetul Valcea. Multi isi amintesc ca a fost nominalizata atunci localitatea Ocnele Mari cu punct maxim de vizibilitate, alaturi de localitatea Vladesti, situata in apropierea Ocnelor. In Vladesti, zona in cauza era Lacul Frumos, in care, cu ajutorul bunului Dumnezeu si al oamenilor cu suflet mare si dare de mana, s-a ridicat Manastirea Lacul Frumos in anul 1994.

 

Pr. Galaction Zelig si Poezia 

“În lumea aceasta tainică şi dulce,
Prin mii de vise noi călătorim
Şi odată sub o mare cruce
Pe veşnicie ne oprim.
Opreşte-te din când în când
Şi uite-te la lună!
Şi-ascultă-i trecerile ei,
Ca multe au să-ţi spună.
Opreşte-te din când în când
Şi uite-te a soare!
Şi-adu-ţi aminte de ziua aceea
Când n-o să-ţi mai răsară.
Opreşte-te din când în când
Lângă-un mormânt şi o cruce.
Şi-adu-ţi aminte de ziua aceea
Ca într-o zi aci te vor aduce.
Opreşte-te din când în când
În drum numai cu tine
Şi vezi ce duci din lumea aceasta
În lumea care vine.
Opreşte-te din cînd în când
Şi-nspre Dumnezeu te îndreaptă,
Că nu ştii după care ceas
Sfârşitul te aşteaptă.
Când nu cunoaştem umbrele apelor
Ce-ascund în sanul lor
Şi apa suvoaielor
Cum se leagană în nor,
De nu se rupe norul
Sub greul lor potop
Şi se desface ploaia
Ca roua strop cu strop.
Cînd nu cunoaştem al naşterilor fel
Echilibrând pământul şi viaţa de pe el.
Când totul ţi-e de neînţeles în jurul tău
De ce spui stârpitură
Că nu e Dumnezeu?!”…













Pr. Galaction Zelig

Sf. Manastire Nicula - Gradina Maicii Domnului Din Inima Transilvaniei

Vitregită secole la rând de o viaţă monahală pe măsura credinţei românilor de aici, Transilvania înfloreşte în zilele noastre prin sute de aşezăminte monahale întemeiate recent sau rectitorite. Mănăstirea Nicula este unul dintre vechile aşezăminte monahale din această parte a ţării care, în pofida istoriei zbuciumate, a rezistat falnic la grele încercări şi a redevenit o adevărată lavră ocrotită de Sfânta Fecioară.

Mănăstirile sunt pentru pelerini locuri sfinte, cu o prezenţă harică deosebită ce face din vatra monahală respectivă nu doar un popas pentru odihna trupească şi alinare sufletească, ci un tărâm unde Dumnezeu şi sfinţii Săi sunt mai aproape de oameni şi le ascultă rugăciunile. Odată ce ai călcat pragul Mănăstirii Nicula, te cuprinde un puternic sentiment că te afli pe un pământ sfinţit de jertfa înaintaşilor, de viaţa sfântă a celor care-şi dorm aici somnul de veci şi de rugăciunile sutelor de mii de pelerini care vin aici anual pentru a se ruga Fecioarei Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea aşezământului monahal.

Trei lucruri minunate fac din Mănăstirea Nicula o vatră monahală unică în ţară, şi anume icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care ocroteşte de secole mănăstirea şi ajută pe cei ce vin şi se închină aici, bisericuţa de lemn înconjurată mereu în genunchi de pelerini aflaţi în necazuri şi hramul mănăstirii de la 15 august, când peste 200.000 de pelerini umplu incinta şi împrejurimile.

Poposind la mănăstire, am simţit că Maica Domnului îşi înnoieşte casa de la Nicula, deoarece o impresionantă biserică s-a zidit lângă cea veche, iar incinta mănăstirii este presărată de ample lucrări ce fac din rectitorirea mănăstirii un proiect măreţ, pe măsura credinţei obştii şi a pelerinilor şi a faimei pe care a căpătat-o aşezământul monahal de-a lungul vremii.

Veche sihăstrie românească

În popasul făcut la mănăstire, paşii ne-au fost îndrumaţi chiar de părintele stareţ, arhimandritul Andrei Coroian. Cu multă bucurie în suflet, părintele stareţ ne-a vorbit despre începuturile monahismului în aceste locuri şi despre trecutul mănăstirii, dar şi despre lucrările actuale ce se efectuează aici. Am aflat că vatra monahală de la Nicula îşi are începutul cu mult timp înainte de prima atestare documentară a mănăstirii. La 1326 este atestat satul Nicula, nume provenit, după opinia multor istorici, de la un pustnic numit Nicolae, se pare primul vieţuitor la o veche sihăstrie de aici. Numele acestui pustnic a fost dat atât satului, cât şi pădurii din apropiere şi mănăstirii. Primul document care atestă existenţa mănăstirii datează din 1552 şi vorbeşte despre o biserică de lemn, în stil maramureşean, cu hramul “Sfânta Treime”. Bisericuţa a fost reînnoită în perioada 1712-1714, dar a ars la 1973. Actuala bisericuţă datează din secolul al XVII-lea şi a fost adusă din cătunul Năsal-Fânaţe. În ciuda acestor evenimente, pelerinii vin să se roage la această bisericuţă şi o înconjoară în genunchi, rostind rugăciuni şi cântând imne închinate Maicii Domnului.

“Ca majoritatea vetrelor monahale româneşti, la început a fost aici o veche sihăstrie, unde vieţuiau cinci-şase sihaştri. Când s-a săpat în jurul bisericii de lemn, s-au găsit oseminte, ceea ce ne duce cu gândul la un cimitir monahal. Vom amenaja în jurul bisericii un spaţiu verde pentru ca oamenii să nu mai calce pe locurile unde odihnesc aceşti oameni sfinţi”, ne-a explicat părintele stareţ.

La 1659, un document atestă existenţa unei şcoli “împărăteşti”, unde călugării erau şi dascăli “pentru grija sufletelor şi învăţătura pruncilor”.

Într-o hartă iosefină a Ungariei Mari, datată la 1730, Mănăstirea Nicula apare ca un complex monahal cu o biserică de piatră şi zece clădiri. După trecerea mănăstirii sub administraţie greco-catolică la ceva timp după Uniaţie, aceste clădiri au fost distruse, ruinele găsindu-se în apropiere de vechea biserică din zid.

Lacrimile icoanei

Anul 1699 este deosebit de important pentru mănăstire. La 15 februarie, icoana Maicii Domnului, pictată la 1681 de preotul Luca din Iclod, a început să plângă timp de 26 de zile. “A fost o prevestire a evenimentelor din jurul anului 1700, atât de triste pentru viaţa bisericească din Transilvania”, ne-a mai spus părintele Andrei Coroian. Icoana de la Nicula a fost plătită de nobilul Ioan Cupşa şi adusă pentru biserica satului Nicula. A stat 18 ani la această biserică, după care a avut loc minunea, consemnată în documente de preotul Mihail din Nicula, de guvernatorul Transilvaniei de atunci, baronul Sigismund Kornis, de mai mulţi nobili şi episcopi. Un document cu 28 de semnături, datând de la 1768, se păstrează în arhivele Colegiului iezuit din Cluj-Napoca şi confirmă minunea. Documentul este o copie a procesului-verbal încheiat la 28 martie 1699 de cei amintiţi mai sus. Faima icoanei ajunsese până la împăratul austro-ungar, întrucât printre primii care au văzut minunea din 15 februarie 1699 s-au numărat şi ofiţerii din Regimentul Imperial Vasas “al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern”. Aceştia au dus lacrimi de la icoană la Viena la curtea imperială.

Pe 12 martie 1699, guvernatorul a hotărât să mute icoana la castelul său din Benediuc, aproape de oraşul Dej, cu o mare procesiune şi onoruri militare. Se spune că s-au făcut multe minuni acolo, dar revolta sătenilor din Nicula şi din localităţile din jur, care au ajuns până la împărat, a determinat aducerea ei înapoi la Nicula, pe 24 martie 1699. Icoana a fost sigilată în biserica din Nicula, până când lucrurile aveau să fie lămurite. Unii specialişti spun c-a fost dusă la Cluj, dar lucrul n-a fost confirmat istoric. “În acelaşi an, împăratul s-a gândit să fie pusă într-un loc neutru, pentru a potoli spiritele. Astfel, icoana a ajuns la mănăstire”, continuă părintele stareţ.

Alături de această icoană făcătoare de minuni, de la preotul Luca din Iclod s-au mai păstrat alte 11 icoane ce vor fi expuse anul acesta la Alba Iulia, pe 21 octombrie, cu ocazia proclamării solemne a canonizării mitropolitului Simion Ştefan. “Trei dintre acestea sunt făcătoare de minuni: cea de la Mănăstirea Strâmba din Sălaj, cea de la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mănăştur – Cluj şi aceasta de la mănăstirea noastră, cea mai cunoscută dintre ele”, ne-a explicat părintele Coroian.

Minunile Maicii Domnului

Aducerea icoanei la mănăstire a adus linişte în rândul oamenilor. Însuşi guvernatorul Sigismund Kornis, deşi catolic, a ajutat mănăstirea şi a realizat că a fost soluţia cea mai înţeleaptă. Icoana a fost însă îngropată în perioada 1712-1782 din cauza pericolului venit din partea străinilor. După 1948, mănăstirea a revenit sub administraţia Bisericii Ortodoxe Române. La plecarea lor în 1948, călugării greco-catolici au ascuns icoana făcătoare de minuni împreună cu odoarele mănăstirii în Lunca Bonţului. Aici, tatăl unuia dintre foştii călugări, Vasile Chezan, zis Moşuţu, avea o casă în pereţii căreia au fost ascunse odoarele. În 1964, bătrânul era lipsit de îngrijire din partea cuiva şi de aceea stareţul de atunci, Serafim Măciucă, s-a gândit să-l aducă la mănăstire pentru a fi îngrijit, în lipsa fiului său încarcerat. Când stareţul şi cei ce-l însoţeau au ajuns la bătrân, acesta le-a spus că nu poate merge pentru că are o comoară în casă. Rugăciunile bătrânului către Maica Domnului spre un loc unde nu era nici o icoană le-a întărit bănuiala. “Stareţul a descoperit locul cu toiagul său şi a găsit în perete icoana şi lada cu odoare. S-au întors noaptea pe la ora 2:00, cu sania deoarece era iarnă, şi au aşezat icoana la locul ei. Au înconjurat biserica şi au tras clopotele, iar dimineaţă biserica era plină de credincioşi. Au fost mari probleme la acea vreme şi au sosit aici 60 de miliţieni de la Gherla şi l-au luat pe stareţ timp de 24 de ore, pe motiv că adunarea ar fi instigare împotriva regimului. IPS Arhiepiscop Teofil şi-a luat angajamentul în faţa Securităţii şi a reprezentanţilor Ministerului Cultelor că va ţine icoana ascunsă, ferită de mulţimea credincioşilor. Până în 1992, icoana s-a aflat în capela de la reşedinţa sa, fără ca prea multă lume să ştie”, ne-a mai spus părintele stareţ. La 25 martie 1992, icoana a fost readusă printr-o procesiune, pe vremea când era stareţ PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Icoana a fost restaurată înainte de a fi adusă la Nicula. “Din acel moment, mănăstirea a renăscut. Am avut şi 40 de vieţuitori aici şi a început o mişcare spirituală de amploare. Veneau tot mai mulţi oameni care se vindecau de cancer, de diferite boli sau femei ce nu puteau să aibă copii primeau de la Dumnezeu acest dar după ce se închinau la icoană. Voi publica o carte cu 30 de minuni confirmate, dar între timp au mai apărut cel puţin zece. Am notat şase minuni încă de când eram simplu monah”, continuă părintele stareţ.

Amplu proiect de rectitorire

Construirea bisericii vechi din zid a avut loc în perioada 1875-1905. Pictura interioară a fost realizată în 1961 de prof. Vasile Pascu. Iconostasul a fost sculptat din lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad, la 1938 şi este unicat atât prin faptul că are icoana făcătoare de minuni în centrul său, cât şi prin forma sa. “Din Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, Soarele dreptăţii, răsar 12 raze. În vârfurile acestor raze sunt icoanele celor 12 Apostoli. Iconostasul va fi mutat în biserica nouă”, ne-a spus părintele arhimandrit Andrei Coroian. După 1760, mănăstirea a intrat în administraţie greco-catolică, iar viaţa monahală a fost întreruptă. Doar în perioada 1939-1948 au existat monahi. Slujbele religioase erau oficiate aici de câteva ori pe an, la praznicele Maicii Domnului, iar clădirile au intrat în paragină.

În 2001, la iniţiativa mitropolitului Bartolomeu Anania, a început un amplu proiect de rectitorire a mănăstirii. S-a zidit astfel noua biserică ce se află la stadiul de finisaje interioare şi exterioare. “Credem că este cea mai mare biserică de mănăstire din ţară. Sunt două biserici suprapuse, deoarece demisolul ne oferă un spaţiu generos”, ne-a explicat părintele Andrei Coroian. În acelaşi timp, s-a refăcut stăreţia, s-a amenajat un spaţiu în fosta casă de recreaţie, în prezent Casa “Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află un depozit vizitabil, cu obiecte de muzeu, o bibliotecă şi atelierul de pictură. Viitorul muzeu va intra în circuitul european şi va fi amplasat alături de biblioteca mănăstirii şi de atelierul de pictură într-o clădire ce va fi construită la poarta de intrare în mănăstire. Biblioteca conţine peste 20.000 de volume, donate de profesorul Vasile Avram, de Alexandru Mironescu şi de mitropolitul Bartolomeu Anania.

Proiectul include şi construirea unei clopotniţe pentru cele opt clopote aduse de la Innsbruck, Austria, un complex monahal cu 50-60 de chilii, trapeză şi corp administrativ şi o casă a pelerinului în afara incintei. Lucrări de construcţie şi amenajare se desfăşoară în prezent şi la Centrul de studii patristice din incinta mănăstirii, unde se află un amfiteatru şi patru săli de conferinţă.

O săptămână de mers pe jos spre Nicula

În fiecare duminică, participă la slujbele religioase peste 2.000 de credincioşi, iar în posturi vin mii de pelerini să se roage aici. Pelerinajul de la hram, însă, este unic în ţară, amploarea sa depăşind oricare alt pelerinaj de la această sărbătoare. O culme a fost atinsă la hramul din 1998, la hirotonia PS Episcop Vasile Someşanul, când au venit aproximativ 450.000 de oameni. “Anul trecut s-a estimat că ar fi fost la hram 250.000 de oameni. În ultimii ani, s-au construit în Maramureş multe mănăstiri, iar altele au fost redeschise şi credincioşii de acolo merg la aceste mănăstiri. Îmi aduc aminte că în 1994, când eram arhondar aici, întâmpinam grupuri din Salonta, din Vaşcăul de Sus şi Jos, care vin şi acum. Anul trecut au venit 100 de oameni de aici, parcurgând 170 km pe jos. O săptămână o sacrifică hramului de la Nicula. În ultimii ani vin pelerini şi de la Galaţi, de la Brăila şi chiar din străinătate”, ne-a mărturisit părintele Andrei.

Programul liturgic obişnuit şi specific mănăstirilor este îmbogăţit încă de la începerea postului. Tradiţia de a se citi Acatistul Adormirii Maicii Domnului în faţa bisericii mici se păstrează şi astăzi. De asemenea, este singura perioadă din an când se oficiază slujbe religioase în bisericuţa din lemn, în paralel cu slujbele din biserica din zid.

Cu trei zile înainte de praznic, slujbele nu contenesc. Pe lângă privegheri, se oficiază Sfântul Maslu, se citesc Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Vasile cel Mare şi se spovedeşte şi se împărtăşeşte încontinuu.

“Mănăstirea Nicula a devenit model de pelerinaj pentru toate mănăstirile din Transilvania. Bătrânii satului aveau până aproape de zilele noastre în sticluţe lacrimi păstrate de peste 300 de ani. Maica Domnului făcea parte din familiile lor şi toţi doreau să aibă o copie a icoanei. Pelerinii o poartă pe Maica Domnului în suflet, iar mănăstirea face parte din viaţa lor. Punctul culminant al hramului este privegherea din noaptea dinaintea praznicului, când se înconjoară biserica cu icoana şi 200.000 de oameni cântă pricesne închinate Maicii Domnului. Este ceva care te pătrunde şi te lasă fără cuvinte”, ne-a spus părintele stareţ.

Comorile mănăstirii

În depozitul vizitabil de la Nicula găsim icoane vechi, obiecte de cult şi cărţi vechi. Complexul este organizat pe direcţii tematice. Prima este legată de icoana făcătoare de minuni şi de fenomenul artistic declanşat în Transilvania în sec. XVII-XVIII, când existau peste 300 de iconari aici, influenţaţi de curente din Ucraina şi de stilul brâncovenesc. “Există sute de replici ale icoanei în biserici, pe lemn, sticlă şi chiar pânză”, ne-a explicat părintele Siluan. Problema patrimoniului de la Nicula este legată de incendiul care a distrus odată cu bisericuţa de lemn şi o colecţie de icoane pe sticlă şi lemn. “Am avut şi o icoană pe lemn din secolul al XVI-lea, ce făcea parte din iconostasul de la Prislop”, ne-a mai spus părintele Siluan.

O altă direcţie a muzeului este cea educativă. Se porneşte de la un exemplar al Cazaniei lui Varlaam şi al Noului Testament de la Bălgrad şi până la Biblia din 2002.

www.manastireanicula.ro

Calatorie in Sf. Munte Athos

Accesul pe Sfântul Munte Athos este permis exclusiv bărbaților (conform unei reguli denumite "avathon"), indiferent de religie. Băieții sub 18 ani trebuie însoțiți de tatăl lor.

Muntele Athos este o regiune cu statut special, iar accesul se face cu un permis numit diamonitirion . Zilnic se acordă un număr de 100 de permise pentru ortodocși și aproximativ 10 permise pentru eterodocși. Diamonitirionul trebuie prezentat ori de câte ori pelerinul solicită cazare la mănăstiri sau schituri și costă 25 EUR / persoană.

Pe sfântul Munte sunt permise doar mașinile mănăstirilor și ale celor care lucrează acolo, vizitatorii trebuie deci să lase mașinile personale în Ouranopoli.

 Cel mai popular punct de plecare spre Sfântul Munte Athos este o mică stațiune-port la marea Egee, Ouranopoli. Această localitate se află la aproximativ 140 km est de Tesalonic și este accesibilă fie cu autoturismul personal fie cu autobuze care fac regulat transport între Tesalonic și Ouranopoli.

  Autoturismele pot fi lăsate într-o parcare cu plată aflată în imediata apropiere a portului Ouranopoli sau în stațiune, ceva mai departe de port.

Permisele de intrare se ridică de la biroul din port începând cu ora 9. Pentru cetățenii români este necesar actul de identitate comunicat în cererea de acces (carte de identitate sau pașaport) și tot cu această ocazie se plătește și taxa de acces pe Munte.

Ferryboat-ul pleacă din Ouranopoli la ora 9:45 și are ca destinație mănăstirile Zografu, Dohiariu, Xenofont, Sf. Pantelimon și în cele din urmă portul athonit Daphni. Biletul dus-întors costă 14 EUR. În portul Daphni așteaptă autobuzele care vor duce pelerinii până în capitala Sf. Munte, Karyes, prețul unei curse fiind de 3 EUR. Odată ajunși în Karyes pelerinii pot lua microbuze spre diverse mănăstiri. Întrebați chiar și în limba română, unii șoferi sunt români și vă pot da relații exacte despre rute. Pentru întoarcerea de pe Munte, autobuzele circulă din Karyes spre Daphni la ora 10:45 astfel încât să ajungă la timp pentru legătura cu ferryboat-ul.

Cursa ferry între Ouranopoli-Daphni și retur se poate anula în caz de condiții meteo nefavorabile. Fiți pregătit cu resurse pentru a petrece una sau mai multe nopți în oricare dintre cele două porturi.

Dacă vă hotărâți să vizitați Sfântul Munte Athos, aceștia sunt pașii de urmat:

Cereți binecuvântare duhovnicului.
Postiți, vă mărturisiți și vă împărtășiți curat înainte de plecare (asta dacă nu v-ați propus mărturisirea la un părinte atonit). Nu uitați că vrăjmașul pândește și va trimite săgețile sale otrăvite în chip de tot felul de ispite. Nu disperați, Dumnezeu e mare!
Sunați la Schitul Prodromul (Tel: 00302377023294) sau in schitul Lacu la Chilia Parintelui Stefan (Tel: 00302377023636) și rugați-i să vă intermedieze obținerea permisului pentru Sfântul Munte. Aceasta este cea mai sigură și mai rapidă cale de obținere a permisului pentru români. (Odată aprobat, permisul se va ridica în ziua urcării pe munte de la biroul din Ouranopoli).
Alternativ, permisul se poate obține și de la Biroul pentru pelerini din Tesalonic, Bd. Egnatia nr. 109, tel. +30-2310-252578; 252575 și fax +30-2310-222424. 

 
 
Lista obiectelor de luat în pelerinaj
 

Pașaportul sau cartea de identitate.
Pomelnic pentru cei vii și cei răposați. Se pot face mai multe copii, pentru a da câte una părinților împreună cu o sumă de bani, după posibilități.
Carte de rugăciuni și/sau acatistier (pentru momentele de liniște și rugăciune personală).
Lanternă, preferabil cu baterii de capacitate mare tip D (R20). Cele mai multe mănăstiri nu au curent electric sau dacă au e doar un bec firav și o priză la care se poate doar încărca telefonul mobil.
Pelerină de ploaie sau îmbrăcăminte adecvată zilelor ploioase.
Un carnet pentru notarea evenimentelor și a odoarelor văzute în diverse lăcașuri.
Aparat foto și acumulatori de rezervă. Filmarea nu este permisă pe Muntele Athos, fotografierea interiorului bisericilor se face doar cu permisiunea călugărilor.
Telefon mobil (nu uitați să-l deschideți doar când e necesar, veți avea puține șanse să-l încărcați, mai ales într-un grup mare care concurează pentru aceeași priză).
Bani (preferabil bancnote mai mici de 100 EUR pentru a putea da la pomelnice și a plăti pentru diverse produse de vânzare la pangarele mănăstirilor).
Mâncare neperisabilă (conserve, fructe, batoane de ciocolată, etc.). În interiorul mănăstirilor nu se mănâncâ carne (afară de pește și fructe de mare).
Rucsac (util pentru deplasările uneori lungi și obositoare).

 Model Diamonitirion

Portul Ouranopoli

Ferryboat-ul din Ouranopoli catre Daphni

Portul Daphni

Karyes - capitala Sf. Munte Athos

Schitul Romanesc Prodromu

 Chilia Buna Vestire - Schitul Lacu - Parintele Stefan

 

Nu pot sa va urez decat calatorie placuta 

si fie ca Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca !

Pentru alte detalii trimite-ti un e-mail pe adresa  icoaneromanesti@yahoo.ro sau la tel: 0736.143.942

2012 Anul Omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor

Icoana Anului Omagial 2012 

 

 

 

 

Biserica Ortodoxă Română va acorda, şi anul acesta, o atenţie deosebită celor aflaţi în suferinţă. În şedinţa de lucru din februarie 2011, Sfântul Sinod a hotărât ca anul 2012 să fie Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Icoana reprezentativă, Pilda Bunului samarinean, exprimă cel mai bine grija Bisericii faţă de semeni.

„Sunt multe minunile de vindecări ale Mântuitorului, de învieri din morţi însă în mod special această temă a Samarineanului milostiv care trimite la una din pildele fundamentale ale Mântuitorului în care vorbeşte despre un om aflat în suferinţă şi care a ajuns în această situaţie din cauza unui jaf şi a unor suferinţe provocate de nişte tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon. În pildă omul acesta şi-a aflat la un moment dat un binefăcător care nu a fost acesta cum s-ar fi putut aştepta cineva. De aceea şi Mântuitorul îi aminteşte înainte un levit, un preot al Legii cele vechi. Binefăcătorul a fost unul de altă provenienţă din Ţara Samariei. Iar Mântuitorul trimite aici şi la alte împrejurări în care făcea referinţă la această dimensiune a comuniunii pe deasupra deosebirilor dintre etnice sau de altă natură dintre oameni. Şi cuvântul cheie pe care este foarte important să-l aducem aminte în această împrejurare este întrebarea Mântuitorului: Cine este aproapele care căzuse în mâinile tâlharului. Răspunsul a venit de la sine: Cel care a făcut milă cu el. Şi atunci Mântuitorul a zis Mergi şi fă şi tu asemenea! Este o chemare, un îndemn pe care l-a adresat aceluia, dar prin acela nouă, tuturor creştinilor şi anume, de a înţelege cu adevărat calea prin care putem să fim aproapele celui aflat în suferinţă, de a face în mod concret ceva pentru a-i uşura suferinţa”, a explicat pentru TRINITAS TV părintele consilier Florin Şerbănescu de la Sectorul patrimoniu cultural al Patriarhiei Române.

Pilda Bunului samarinean este pictată, din cele mai vechi timpuri, în majoritatea bisericilor româneşti.

De-a lungul întregului an, în Patriarhia Română vor avea loc numeroase manifestări, printre acestea numărându-se şi concursul naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”.

Sursa: www.basilica.ro