Buna !

Bine ati venit pe blogul meu de calatorie.
Sper sa gasiti ceva interesant si sa va placa.
Bafta !

marți, 7 februarie 2012

Sfintii 40 de mucenici din Sevastia


Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.



Traditia celor 40 de mucenici

In fiecare an, zilele primavaratice destinate in exclusivitate reprezentantelor sexului frumos sunt urmate de cea a barbatilor. Pe data de 9 martie, romanii de pretutindeni sarbatoresc cei 40 de mucenici. Asa-zisa zi a barbatului este un bun prilej pentru curatenie, dar si un semn al venirii primaverii. Obiceiurile din ziua mucenicilor formeaza un ritual specific (prepararea anumitor alimente, protectia magica a casei, aflarea norocului), care se pastreaza si astazi in toate colturile tarii. Iata cateva dintre obiceiurile zilei.

 Povestea mucenicilor incepe in jurul anilor 300. Acesti 40 de mucenici erau soldati in armata unui imparat necredincios, pe nume Licinius, care a domnit intre anii 308-324. Soldatii au fost obligati sa se inchine idolilor, dar au refuzat. Drept pedeapsa au fost intemnitati si batuti timp de opt zile. Apoi au fost condamnati la moarte prin aruncarea in lacul inghetat al Sevastiei. Un singur soldat a cedat si a iesit din lac, dar a murit pe loc. In acea noapte s-au petrecut lucruri nemaivazute. Lacul s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi care straluceau au coborat din cer asupra soldatilor. Ca printr-o minune, dimineata au fost scosi din apa si inca mai traiau. La ordinul imparatului pagan, li s-au zdrobit picioarele si au fost lasati sa moara. Dupa trecerea lor in nefiinta, nu au fost inmormantati, ci arsi, iar cenusa le-a fost aruncata in lac. De atunci se obisnuieste ca in aceasta zi sa se mearga la biserica si apoi sa se dea de pomana mucenici pregatiti in diferite moduri. Ziua se sarbatoreste cu mancare buna, 40 de pahare de vin si curatenie in case. Avand in vedere povestea bravilor osteni, 9 martie este recunoscuta ca fiind ziua barbatilor.


Nu lucra si vei avea noroc la bani


Ca sa ai mai mult noroc la bani, in aceasta zi speciala nu trebuie sa muncesti. Daca esti lacom si muncesti ca sa te imbogatesti, vei pierde toata agoniseala. Exista chiar si o legenda care spune ca un locuitor dintr-un sat semana mazare in ziua de mucenici, iar Dumnezeu l-a iertat pentru acest pacat si i-a dublat recolta. In anul urmator insa, el nu a tinut cont de rasplata primita si a iesit din nou la camp pe 9 martie. Atunci Dumnezeu l-a pedepsit cu 40 de saptamani de boala.



Figurinele de mucenici iti aduc bunastare si noroc in dragoste


Pe 9 martie, de la nicio masa nu trebuie sa-ti lipseasca micile figurine specifice sarbatorii. Indiferent in ce zona a tarii te afli, este bine sa-ti prepari traditionalii mucenici. Acele 40 de opturi mici preparate din aluat iti vor aduce noroc in dragoste si bunastare in casa. Ele sunt un fel de garantie a multumirii sufletesti si a linistii in familie.



Petrece cu vin mult si vei fi in putere


De 9 martie aduna-ti familia si prietenii si petreceti impreuna cu mancare buna si vin din belsug. Traditia spune ca trebuie sa beti 40 de pahare de vin rosu ca sa fiti sanatosi, puternici si buni de munca tot anul. Se spune ca vinul reprezinta sangele varsat al mucenicilor si iti confera puterea cu care au luptat ei in noaptea osandei pentru dreapta lor credinta.



Tine focul aprins ca sa alungi raul din casa


De mucenici trebuie sa intinzi mese lungi si sa stai cu toti cei dragi sufletului tau in jurul lor, pana la apusul soarelui. De asemenea, ca sa alungi tot raul din casa trebuie sa aprinzi focul. Conform traditiei, iti poti proteja locuinta de spiritele rele dand un ocol al casei cu cenusa provenita de la focul de mucenici.

Rugaciunile te tin departe de farmece si de vraji

 Daca esti suparat ca iti merge rau in viata, ziua mucenicilor este una dintre cele mai bune pentru a dezlega farmacele de peste an. Asa ca dis-de-dimineata este bine sa mergi la biserica sa faci rugaciuni impotriva farmacelor si duhurilor rele. Pentru ca vrajile, farmecele si blestemele pe care ti le-ar putea face cineva rau intentionat sa nu-ti tulbure linistea, trebuie sa-ti purifici casa si membrii familiei stropindu-i cu apa sfintita luata de la biserica. Tot acum este bine sa-ti pui o dorinta, pentru ca ea are toate sansele sa devina realitate.


Ritualul aducerii caldurii

Ultima zi a Babei Dochia, 9 martie, este ideala pentru observatii si previziuni astrologice. Se spune ca asa cum va fi in aceasta zi, tot asa va fi si de Sfintele Paste. Mai mult, daca vremea primavaratica se lasa asteptata, o poti aduce tu, printr-un ritual specific de aducere a caldurii. Tot ce trebuie sa faci este sa iesi afara si, lovind pamantul, sa spui: "Patruzeci de sfinti voinici/ Dati cu betele-n pamant/ Sa tune, sa intre frig, sa iasa caldura/ Sa se faca vreme buna."

Rugăciunea pentru alungarea farmecelor şi duhurilor rele 

Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi duhurile necurate nu-mi dau pace, Dar întru Tine îmi pun toată nădejdea şi pazei Tale mă încredinţez întreg, Că Tu cunoşti pricina răului care mă bântuie şi eşti dezlegarea tuturor legăturilor necurate. La Tine toţi perii capului meu sunt număraţi. De Tine toţi demonii ştiu şi se cutremură. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, Să îndepărtezi de la mine orice duh necurat şi orice rău pierzător de suflet, Scoţându-mă pe mine biruitor peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale Şi întru crucea Ta cea atotizbăvitoare. Că Tu eşti întărirea şi scăparea noastră în veci, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin

Iată care era numele celor 40 de martiri
Aghie, Aetie, Acachie, Aglaie, Alexandru, Atanasie, Chiril, Chirion, Candid, Claudie, Domnos, Dometian, Ecdit, Eutihie, Evnichie, Flavie, Filoctimon, Gaie, Gorgonie, Hudion, Isihie, Ieraclie, Ioan, Ilian, Ilie, Leontie, Lisimah, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Severian, Sisinie, Smaragd, Teodul, Teofil, Valerie, Valent, Vivian si Xantie.

Mucenicii îţi spun cum vor fi zilele de vară şi de toamnă
Ziua de 9 martie constituie un bun prilej pentru a afla cum va fi vremea la vară şi în zilele de toamnă. Astfel, dacă tună în această zi, vara va fi o vară bogată, prielnică tuturor culturilor iar dacă în noaptea dinaintea acestei zile va fi gheaţă, atunci toamna va fi lungă.